Conducerea

Președinte: Răzvan Apetrei

Vicepreședinte: Andrei-Răzvan Giuglea

Răzvan Apetrei (n. 1988) – PREȘEDINTE

Născut în municipiul Bacău, a absolvit un liceu cu profil artistic („George Apostu” din Bacău). A urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București, debutând în ipostaza de pianist, apoi de dirijor. În prezent este doctorand la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, pentru desăvârșirea studiilor în domeniul dirijatului de orchestră.

În anii studenției a fost președintele Asociației Studențești a Universității Naționale de Muzică din București, precum și reprezentant al studenților. În anul 2009, odată cu fondarea Camerei Regale, a început o îndelungată colaborare muzicală cu Casa Majestății Sale. În anul 2012 a pus bazele Corului Regal, care, asemenea Cameratei Regale, a fost onorat de Alteța Sa Regală Principele Radu al României prin acordarea Înaltului Patronaj (2013). Meritele ansamblului, pe care îl conduce ca Director General, au fost recunoscute de Majestatea Sa Regina Margareta a României, Corul Regal fiind distins cu Medalia Regală pentru Loialitate (2018).

Membru, din anul 2013, al asociației Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, s-a alăturat inițiativei din anul 2014 a reunirii tinerilor monarhiști în cadrul unei Organizații de Tineret. Colegii săi i-au acordat, în cadrul adunării generale din 10 Mai 2016, titlul de Președinte Onorific.

Andrei-Răzvan Giuglea (n. 1989) – VICEPREȘEDINTE

Născut în municipiul București, a absolvit un liceu cu profil economic (“Costin Kirițescu” din București). A urmat studii economice la Universitatea Româno-Americană din București, debutând pe piața muncii ca broker de asigurări. În prezent, își completează studiile teoretice urmând cursurile de licență a două facultăți (Psihologie și și Comunicare și Relații Publice) la o universitate privată.

În anul 2014, a fost Președintele Fondator al Organizației de Tineret a asociației Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, aflându-se în fruntea organizației în primii doi ani.